Președintele Franței, Emmanuel Macron, i-a transmis un mesaj președintelui Klaus Iohannis în care își exprimă solidaritatea și atașamentul și îi transmite că Franța este alături de România după tragedia petrecută la Piatra Neamț, au declarat surse din Administrația Prezidențială, potrivit Digi 24.
Și președintele Israelului, Reuven Rivlin, a transmis pe Twitter, duminică, un mesaj de solidaritate. „Gândurile noastre sunt alături de familiile victimelor incendiului tragic de ieri de la ATI Piatra Neamț și ne dorim însănătoșirea grabnică a tuturor celor răniți. Poporul israelian este solidar cu România și transmitem cele mai profunde condoleanțe poporului și președintelui Klaus Iohannis”, a scris Reuven Rivlin.
Zece pacienţi au murit în urma unui incendiu care a izbucnit sâmbătă la secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean Piatra Neamţ. Alte şapte persoane, inclusiv medicul anestezist Ioan Cătălin Denciu, care a încercat să salveze bolnavii, sunt în stare gravă. Doctorul a fost transferat la Spitalul Militar Regina Astrid din Bruxelles, iar cei șase pacienți COVID care se aflau în terapie intensivă au ajuns la spitalul mobil de la Lețcani, din Iași.
Familiile victimelor incendiului de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ pot obține o dispensă pentru a putea participa la înmormântare. Măsura se aplică persoanelor care sunt în prezent în carantină sau izolare Covid.
Psihologul ISU Neamț asigură, la rândul său, comunicarea cu rudele celor arși privind desfășurarea funeraliilor, a posibilității obținerii derogării de la măsura carantinării sau a izolării la domiciliu, cât și a măsurilor de sănătate publică ce trebuie respectate.
„Suntem alături de familiile îndurerate și ne manifestăm disponibilitatea pentru acordarea întregului sprijin”, a declarat prefectul George Lazăr.
Până astăzi, 15 noiembrie, nici una din familiile îndoliate nu și-a putut lua ruda decedată în incendiu. Drama de aseară este anchetată de Parchetul General și în cursul zilei au început necropsiile celor 10 pacienți arși.